Isner, omul extremelor:** a pierdut în fața lui De Bakker în 74 de minute!

Isner, omul extremelor:** a pierdut în fața lui De Bakker în 74 de minute!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul american John Isner, care a câștigat, joi, cea mai
lungă partidă de tenis din istorie, a fost învins, vineri, cu
scorul de 6-0, 6-3, 6-2, de olandezul Thiemo De Bakker, în turul
doi al turneului de la Wimbledon, într-un meci care a durat o oră
și 14 de minute.

Epuizat după efortul depus în întâlnirea de 11 ore și 5 minute
disputată cu Nicolas Mahut, Isner nu a mai reușit niciun as în
partida de vineri, după ce servise un număr record, 112, în cele
trei zile ale partidei din turul întâi al competiției.

Partida dintre John Isner, cap de serie numărul 23, și Nicolas
Mahut, din turul întâi al turneului de la Wimbledon, devenită cea
mai lungă din istorie, dar și meciul cu cele mai multe ghemuri
jucate, s-a încheiat, joi, cu victoria americanului după 11 ore și
5 minute, scor 70-68 în decisiv.

Meciul a fost întrerupt, marți, după patru seturi, din cauza
întunericului și a fost reluat miercuri, dar nici atunci nu s-a
finalizat. A fost oprit din nou, la scorul de 59-59 în decisiv, tot
din cauza întunericului și continuat joi. Marți, cei doi au jucat
două ore și 54 de minute, miercuri șapte ore și șase minute, iar
joi o oră și cinci minute.

Scorul meciului dintre francezul Mahut, 28 de ani, locul 148
ATP, și Isner, 25 de ani, locul 19 ATP, a fost de 4-6, 6-3, 7-6
(7), 6-7 (3), 68-70. Și setul încheiat cu 70-68 a devenit cel mai
lung din istorie, atât ca număr de ghemuri, cât și ca durată, opt
ore și 11 minute.

Mediafax

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×